Festivalul National de Teatru Tanar Ideo Ideis 2009

Ideo Ideis este un festival care aduce in Alexandria, an de an, din 2006, peste 150 de liceeni din toata tara pentru a juca teatru.

Alexandria este un oras de provincie cu un destin tipic pentru Romania contemporana: o resedinta de judet fara cinematograf (de mai bine de 10 ani), un oras in care pana in 2005 nu mai calcase nici un spectacol de teatru de 15 ani.
IDEO IDEIS - COMPETITIA consta in reprezentarea spectacolelor pregatite de cele 9 trupe de liceeni, urmand ca la sfarsitul festivalului juriul sa ofere cele 11 premii.

ATELIERELE IDEO IDEIS sunt sustinute de actori profesionisti precum si de studenti in anii terminali la universitatile de teatru de la Bucuresti si Cluj. Ele au ca scop formarea tinerilor interesati de acest domeniu, oferindu-le totodata acestora posibilitatea de a impartasi cateva experiente cu adevarat importante despre ceea ce presupune arta actorului si regia de teatru. Pe langa aceste ateliere, Ideo ideis va gazdui o serie de seminarii si conferinte cu personalitati marcante ale teatrului romanesc .


Text- ideoidesis.ro

vama

S-a deschis la Teatrul Dramatic gradina de vara...



Eu pana una alta imi duc fluturele la mare (ca se sufoca aici)...undeva prin vama..

watumi fesstival & fringe

Actori, muzicieni, artisti plastici, acrobati, fotografi, comedianti, mimi, dansatori, regizori, sculptori s-au adunat la Brasov, la primul festival (Watumi) care introduce notiunea de Fringe in Romania "si care promoveaza arta in toate formele ei".

(buna idee! Dar asa ca fapt divers...festivalul trebuia lungit pe vreo doua saptamani...si poate asa nu mai era densitatea aia ametitoare...)
Buun, dar sa incepem. O sa comentez aici, toate spectacolele la care am fost (teatru, pentru ca asta m-a interesat.) Pardon, gresit spus, o sa comentez...mai degraba, o sa-mi exprim parerea...(so, no ofense).
Pentru inceput o sa bag un citat din prezentarea sectiei de teatru in brosura de festival: "spatiul se redimensioneaza (da), oamenii se regrupeaza (da) si actorul ramane undeva singur (da) cu o distanta intre el si ceilalti" (nuuuu). Cum cu o distanta intre el si ceilalti? El ramane undeva singur...dar toata lumea se apropie de el. Pentru ca adevaratul teatru se creeaza in mintea spectatorilor, si ei trebuie sa strabata actorul, sa il disece.
(fac o paranteza....frumos Brasovul. Foarte frumos. Chiar au ales un loc bun.)










Joi, la Centrul Cultural Reduta, Teatrul Metropolis (Bucuresti), au pus in scena piesa "Cum m-am lasat de gandit", dupa cartea cu aelasi nume a lui Hannes Stein. Ce sa..spun..Anca Sigartau a jucat bine...s-a ras..(e practic o piesa militanta, ca semnal de alarma impotriva drogurilor..) Dar piesa este construita pe o tehnica de argumentare destul de complicata. Sa demonstrezi ca o teza e corecta, folosindu-te tocmai de argumentele tezei contrare. E ca si cum lupti cu armele celuilalt. Mi-a placut cum au ironizat totusi teatrul cerebral.. (mai jos poze)



A fost un decor minimalist, o masa si doua scaune.






Tot joi, Trupa E.T.C. (Bucuresti), cu piesa "S.A.M.D.", o adaptare dupa "Cererea in casatorie" de Cehov. O adaptare reusita, actorii au jucat bine, si au stipulat umorul in resursele lui. Am remarcat prezenta in decor a tablei magnetice ( modern), care vine sa explice mai bine, dar bineinteles il introduce si mai mult in ceata pe spectator. (chiar mi s-a parut putin imprudenta o adaptare dupa cehov, dar m-a surprins placut.
In dimineata de 24.07, ne reintoarcem in Piata Sfatului, unde erau deja handmade-arii, (no problem, am gasit loc la umbra:)))
(Trebuie sa precizez ca erau marea atractie prajiturile arabesti cu fistic, nuca si curmale.)
La 4 la Reduta - Showbiz, de Dorin Eugen Ionescu (Bucuresti). Mhm...daca as zice ca a fost prost, as ramane cu un mic semn de intrebare. Pur si simplu nu e genul meu de spectacol...
Am ceva de punctat totusi.. La un moment dat, actorul a zis (remarcand gloiciunea din sala), ceva gen "va dati seama ca daca erau 130 de persoane in sala primeati 1/130, acum veti primi 1/15...(probabil nu e in regula sa ma leg de asta, a fost o vorba in vant, dar!) daca asta e impresia dumnealui...nu e foarte bine...pentru ca un adevarat actor, ar avea grija ca fiecare spectator sa primeasca absolut tot:) In descrirea dumneavoastra scrie ca promovati cultura. Promovati-o! dar in mod pozitiv. mda...
Nici n-am stat pana la sfarsit, am fugit la Teatrul Arlechino, unde trupa "Independence"(tot Bucuresti), puneau in scena "Fetele din Iowa" de Lee Blessing. Piesa a vrut sa transmita "cum se impaca ele cu ideea unei despartiri, ce inseamna singuratatea si cum se manifesta aceasta in viata lor. Actritele au jucat binisor.. (la unele le stiam vocile din desene animate) si nu pot sa zic nici ca a fost bine nici ca a fost rau. Au reusit sa contureze greutatea pe care o poarta membrii unei familii vicioase...unde lipseste comunicarea si toti sunt diferiti si au alte principii.

Alergat-am mai apoi la Bastionul Tesatorilor, (un loc foarte frumos), sa vad domle si eu un spectacol de improvizatie...cu gandul ca dupa asta o sa am ce critica...(nu este genul de arta teatrala pe care sa-l prefer, asta pentru ca poate nu am vazut ceva care sa ma incite cu adevarat, care sa ma faca sa ma gandesc la o virtute in acest domeniu). Descrierea era asa: "Improvisneyland, tu dai tema, noi jucam!" ... Pot sa zic ca a fost chiar fain. Nu am mai ras gandindu-ma ca este un umor facil, superficial, ci am ras si atat. Tipii astia sunt remediu anti-stres, (zic pentru public, dar cred ca si pentru ei insisi). Si am avut 3 banci numai pentru mine, dadada:)) Chiar mi-au placut (hai, recunoasteti, nu e teatru...dar e ceva foarte antrenant, si tre sa ai un talent nativ).

.Daa, indtreptatu-m-am mai apoia spre Teatrul Dramatic (tipa cu palarie care ajungea peste tot), unde Antalya Regional Theatre (Turcia), puneau in scena "the fire and the betrayal"(Focul si tradarea". Imperiul Otoman a capitulat si Antanta cucereste anatolia, oras dupa oras. (Acuma drept sa va zic, bine ca s-a jucat in turca si n-am inteles ce s-a vorbit, ca daca auzeam de razboiul mondial, si de saracii turci care "se confrunta cu pierderea libertatii" ma umpleam de nervi. Nemernicii de turci care au tinut atata vreme Tarile Romanesti!!! dar, nu-i asa..era doar ceva artistic..si se petrecea un fenomen ciudat. Lumea pleca (in masa) pentru ca nu intelegea textul. Dar este un bun exercitiu de imaginatie...sa incerci sa tranformi cuvintele actorilor intr-o muzica pe fundal...si sa fii de doua ...ori mai atent la gesturi...la intonatie, expresia fetei..tot se infiripa o poveste....chiar daca nu este cea autenticticaa.. De treaba turcii...una peste alta...Strabatut-am mai apoia Piata Sfatului, unde aveau loc spectacole pirotehnice. Sii, scurt-metraje in aer liber.Am facut o incursiune si in Deane's in aceeasi seara, la un stand up comedy cu Tiberiu Popovici de la Cafe Deko... dar am plecat, (repede repede), pentru ca asta chiar nu mai era genul meu de spectacol (ca nu-i mai zic arta teatrala). Adica eu nu stiu de ce era la sectiunea "teatru". Nici o suparare, cui ii place sa laude, cui nu-i place sa critice, eu nu fac nici una nici alta...ca..

Sambata dimineata am zis sa mai las piata sfatului.. (doar venisem la munte), si am urcat in poiana..(padure, aer,verde, descriu metaforic alta data).La 16 incepea la Reduta "Cantecul lebedei" pusa de trupa "Corydon" (Bucuresti), am ajuns tarziu, si nu pot vorbi de piesa...din ce am vazut, pot sa spun ca nu a fost proasta....


Mai departe am urcat spre Bastion... drumul spre Bastion era foarte interesant..unde era One man show cu Silviu Rusti (Cluj) - "jurnalul lui Nijinski". A durat vreo 15 minute, dar a fost plin de esenta. Tipul a jucat bine, a jucat nud, a fost lipsit de inhibitii si a transmis naturalete. Poate ca am eu o problema, dar replica "eu sunt Dumnezeu" folosita atat de frecvent era putin....nu-stiu-cum. Oricum incarez reprezentatia asta in rubrica celor bunee.
Am avut o fereastra de o ora, in care am fost la un concert destul de fain, de muzica medievala contemporana, in timp ce il asteptam pe domnul regizor.La 6 juma ne-am reindreptat spre Bastion, cu gandul la un nou spectacol de improvizatie, denumit de data aceasta "teatru sport", Al Nostrum (Bucuresti). M..de data asta am plecat peste 10 minute..si cred ca spun totul prin asta. Nu sunt glume ca in plop, ras de turma si aluzii prostesti la un spectacol de improvizatie bun. Este totusi o maiestrie sa gasesti spontan cuvintele potrivite (care starnesc sau nu neaparat, rasul). Sa stii sa faci analogii, si sa duci spectatorul totusi undeva (in alta parte decat la balci). Devine la un moment dat un ras facil... care poate fi considerat ca mod de relaxare dintre cele mai..comune la urma urmei..totul era intr-un fel predigerat, nu te mai supunea la reflectie, nu era un ras care sa te satisfaca si spiritual.


Siiii, mai mult sau mai putin uzi (ploua), am ajuns si la dramatic, unde Changpa Theatre Company (Seul, Coreea de Sud), jucau "Doodri, doodri- lost memory". Au jucat in coreeana, au avut subtitrare in romana, dar piesa nu era deloc construita pe text. (si intre timp actorii invatasera si niste cuvinte in romana "e ora 4!!", dar cei mai tari au fost cu "Firar sa fieeee!!!!" Pot sa zic ca s-a jucat genial. Uneori parca erau pe scena papusi de ceara, nu actori (poze imediat). Si m-a emotionat....mai ales scena sacrificarii femeii in razboi.La Baiulescu a avut loc o conferinta geniala, despre "Traditia in frumos si iubire"Afisu domle! La care am lucrat ceva! Si am avut mai mult public ca ministrul culturii auzi:)) [aplauze, va rog]
In deane's, doamnelor si domnilor, incepea la 10 jumate...Improvisneylandul....Voiosi, dornici...mai in alta formatie... M-am tavalit si eu putin pe scena... (ca de). Mi-a placut cu povestea "lumea ar fi mai simpla fara furnici" (titlu dat de mine), cum ocoleau subiectul (intr-un mod simpatic) "pai da, de aici, ca daca o lua pe dincolo...":)) In ansamblu mi-au lasat o impresia buna...si sa ne vedem cu bine la anu...
(poate pana atunci gatam si noi ceva artistic).

Viva Watumi...:)


text & foto - eu

ce drog!

M-a intrebat daca imi mai amintesc ceva. Daca as vrea, as putea sa imi amintesc imediat, chiar inainte sa uit. Totusi n-am reusit sa gasim regulile pentru uitare, e inutil. Tragedia celui ce se sinucide e ca abia ce a sarit pe fereastra, intre al saptelea si al saselea etaj, se razgandeste :”Ah, daca as putea sa ma intoorc inapoi!” Nimic de facut. Niciodata nu s-a intamplat. Buf! Tragedia mea e putin asemanatoare, cu toate ca nu cred ca este o tragedie in toata regula...Esenta ei insa, modul de a se deforma, de a se dizolva…pentru mine se cheama fericire. Aici se merge inapoi chiar si in timp. Inapoi…acum cateva saptamani…intr-o vineri. Cand s-a pus in scena piesa mea “Furtuna la Paris”. Textul in sine nu a fost cine stie ce, 5 pagini pe care le-am scris in 2 ore…dupa care am revenit cu mici (dar mici) modificari….de gen “paradoxalement!!” Patru surori raman singure acasa in locuinta lor de la Paris, in timp ce afara se porneste o furtuna. Una dintre ele , cea mai mica, devine singura constiienta de ciudatenia circumstantei, dar nu este lasata sa vorbeasca. Cu toate ca sunt foarte diferite, Sophie, Stephanie, Offelie si Jade (dar mai ales primele trei) incearca sa detensioneze atmosfera, rad fara motiv, recita poeme. [j'en ai vu un qui s'etait assis sur le chapeau d'un autre....il etait pale, il tremblait.."] Niciuna nu poate ajunge la cealalata. M-am gandit la ele ca la niste porti imense ce duc spre implinirea viselor. O poarta nu poate intra pe alta poarta. Arta vazuta, ascultata, simtita, toate se combina cu furtuna care se inteteste. Intriga o constituie probabil hotararea lui Jade de a pleca sa-si caute visul. Surorile ii vorbesc fara sa o vada, fara sa o inteleaga, fiecare absorbita de arta ei (Sophie canta la pian, Offelie picteaza, Stephanie recita poeme.) Momentul (momentul) critic este probabil marcat de cele trei monologuri, pe care am sa le scriu imediat, dar cu o mica modificare….marcata “[...]“

Stephanie: (ridicandu-se de pe scaun) Visul meu? (Sophie se aseaza la pian, Offelie incepe sa picteze) Aud un pian…lumina se stinge incet, si eu tresar… Replicile imi vin usor in minte, ca si cum ar fi chiar gandurile mele..(zambind) Gandurile omului sunt ca un ocean de replici, care vin de nicaieri, dintotdeauna.. […] inseamna sa fii in rand cu personajul, cu o traire inventata de o minte de geniu.. Apare o fiinta necunoscuta, despre care nu stii daca fost creata pentru tine..nu o cunosti..dar trebuie sa ajungi sa te confunzi cu ea, tu insuti. Sa nu mai stii cine esti, fie si pentru fractiuni de secunda..personajul trebuie sa-ti ia locul, in totalitate, si tu sa te scufunzi in fiinta lui. Sa te uiti in ochii oamenilor care te privesc…dar sa nu intelegi. Mii de senzatii iti trec prin suflet, singurul care a ramas din tine..pe scena… Toti te privesc fara sa te vada. Personajul! Trebuie sa deschinda viu…traieste prin tine..prin replicile lui..

Offelie: Visul meu? Culoare si forma…[…] inseamna sa vezi…mai ales cand inchizi ochii..sa simti, mai ales cand toate simturile iti sunt blocate..sa auzi armonia mai ales atunci cand toate sunetele se confunda..Din maini sa-ti creasca aripi..cu miscari delicate sau taioase sa creezi viata, lumina, contrast…umbra…un amalagam de nuante, forme, frumusetea pura, rara, neatinsa…creata de un suflet ce inspira lumina si expira intuneric.. Un non-sens abstract, creat cu migala..Pe panza iti sacrifici sentimentele..Daca din mainile tale se naste o toamna tarzie, intunecata, inseamna ca sufletul ti-e trist…daca ai zugravit viata, lumina, esti impanzit de raze de soare..astfel, nu poti sa minti. Cea mai sincera arta! Asta e visul meu!

Sophie: Visul…visul meu? E-n doar doua culori: alb…si negru. […]inseamna sa-ti asculti gandul, sa stii fara sa fii invatat. Sunetele de pian te invaluie…te ametesc, pana nu te mai lasa sa respiri…degetele ti se misca singure…clapele stiu singure drumul, pianul se aude peste tot..parca suntele ies chiar din tine..cu un ecou rasunator..un acord infundat ca o reflectare a pianului..Fraza urmatoare se linistete..in piano..apoi in pianissimo, ca o rasuflare din ce in ce mai usoara..Alegro! degetele alearga si clapele devin mai grele..cate senzatii te cuprind, caci tu nu esti acolo..departe te-a dus sunetul. Fiinta ce sta in fata pianului e un robot care a invatat pe de rost o partitura..ca tu sa poti ajunge departe..purtata de ecoul imensului..sunetul cerului..Sa fii surd…si e imposibil sa nu auzi asa o muzica.. Pianul e un portal spre infinit. Fericiti cei care ii cunosc arta…caci ei traiesc doua vieti. Una pe pamant..si alta departe..departe de unde se poate duce cu gandul omul..Departe chiar de adevar..caci este ceva mai presus decat adevarul. Cea mai inaltatoare arta! Asta e visul meu!

——————————————

Imi amintesc ca am spart sticla de zid. Dand perdeaua la o parte, renuntam sa mai vorbim in general. dar sa terminam aici. Punct si de la capat.