vama..

[La cererea clubului vamistilor, (sau sa-i spun uniunea), care m-au rugat si rasrugat sa scriiiiu.]

Am gasit vama asa cum mi-o si doream. Tanara, noncomformista, usor mahmura, dar usor, ca gustul cafelei intr-o dimineata racoroasa dupa o noapte nedormita. Am privit-o atent, ca sa introduc in mine toate elementele ei. Nisipul, corturile de pe plaja, cerul, pescarusii, orizontul...marea! Apoi m-am scufundat incet in adancul ei :"ia-ma! am venit!"





Auzeam: "voua va vine sa credeti ca suntem in vama? bă, in vama!"
Marea m-a uimit cel mai tare. Era agitata, nervoasa, parca turnase cineva in ea un duh rau de care vroia sa se elibereze. Valurile plesneau tarmul cu putere. M-am avantat in mrejele periculoase pentru o scoica. Da, asa am facut, o vazusem de departe, de pe plaja, la fundul marii, pe jumatate in nisip. Se ascundea de valuri, care ar fi putut sa o rapeasca si sa o duca... am mai facut un pas si am cazut sub val. O clipa o scapasem din vedere. Atunci am crezut ca o sa o pierd. Dar era acolo, ghemuita in palmele mele care o tineau strans. M-am ridicat la suprafata dar un val mi-a pedepsit imediat indrazneala. Apoi altul, altul, altul...am ajuns extenuata pe mal, dar nici atunci nu au incetat. Plesneau tarmul si mai puternic.
Am cazut in genunchi pe nisip. Si am apucat sa vad scoica la lumina soarelui, inainte sa ma prabusesc ametita si sa adorm.
Cand m-am trezit imi vajaia capul, ma dureau genunchii zdreliti, eram arsa de soare, si inca ametita. Dar aveam comoara mea si in acele momente, nu stiam decat ca o sa i-o daruiesc lui..
In aceeasi seara am gasit pe plaja o piatra alba, in forma de inima. Probabil mi-o adusesera valurile, ca semn de impacare. Le-am acceptat tributul in tacere...

Seara parca totul se regrupa la lumina felinarului de la stuf. Si toata lumea era acolo. Atmosfera. Alcolul. Muzica. Dansul. Si luna plina...

Noaptea marea era intr-adevar mai calma. La un moment dat, firul subtire, alb, se sub luna mi s-a parut ca se transforma intr-un val urias, si nu voi mai avea timp sa ies din apa inainte sa cuprinda tot ce este in jur. Starea de frenezie si caldura care te cuprinde cand iesi din mare, noaptea, nu e doar nalucire, rod al unui creier turmentat de hasis, opiu sau alcool, care umilesc ratiunea si stalcesc sufletul, nalucire cu totul anormala si aberanta... ci e un "altceva" complex...diferit, despre care nu pot sa vorbesc..(decat poate prin muzica). Punctul ala alb de deasupra era luna, nu tin minte daca era in sus sau in jos, sau prin cate constelatii treceam, nisipul se invartea in jur si uitasem unde este suprafata apei...Dar eram noi, si eram in Vama, si nu-mi lipsea decat el, si unul cate unul cadeam extenuati pe nisip.

Inainte de rasarit mereu se auzea Bolero de Ravel...
Si la un moment dat totul o lua de la capat. Diminetile, nisipul fierbinte, clatitele, hoinarela, cortul, somnul, seara, muzica, luna, marea...frenezia..

L-am intalnit si pe omul plajei (sau omul marilor), pe care am stat sa-l ascult (si as mai fi stat), ore intregi. A vorbit despre viata, Vama, poezie...[o sa revin cu discursul lui sub forma de monolog]. Pentru ca a fost un adevarat actor...

Am vazut un delfin. yes sir! Si am crezut ca mi s-a intamplat ceva extraordinar..(pana am aflat ca vama veche este rezervatie naturala de delfini.)

In ultima noapte am stat la foc..ce foc!

Si aici intervie personajul care nu m-a lasat sa dorm deloc. Si cariua i-am citit poeziile la lumina focului..


"Esti nesincer!"


"Sunt nesincer?! ....Sunt aproape beat..."
Multumita lui nu am pierdut rasaritul, nici trenul, nici valul, nimic.


Apoi a venit Banderas cel-care-mi-aluat-palaria si mi-a facut o dedicatie.:))


Deci in imaginea ce urmeaza, obiectul, din capul chitaristului, este pretiosul meu element de colectie.:))




















Incet-incet s-au ivit zorile...soarele intarzia destul de mult, ne lasa sa mai privim orizontul liber, albastru..Si pe toata plaja se auzea Bolero..apoi o chitara..apoi lumea se dezmeticea.. apoi a rasarit..







Am plecat cu inima stransa ca am facut o promisiune, si am ramas cu dorul.







DOR DE VAMA VECHE.






p.s. In curand, o parte din vamisti se readuna, (pai precis duminica, ora 11.00), si am de re respectat cateva reguli... (cum ar fi sa nu adorm la film, sa nu adorm dupa ora 14.00, sa nu adorm deloc....eeetc.)
phh....si nici macar jumate n-am scris...