....si uite cum se naruie...
.. iti ramane sa te intrebi din ce cauza. Si raspunsul vine stupid, nici macar nu iti apartine, dar stii ca e asa. Era ultimul care te putea opri in ceea ce iti doresti... si totusi o face. Ba nu, a devenit cel mai mare dusman. Timpul.
Razi.. mai ai putin si o sa ma si contrazici. Dar ai sa ajungi sa-ti spargi toate ceasurile din casa...ca personajul meu. Pentru ca se agraveaza. Din ce in ce mai tare.
MUZICA TA E PREA ALBASTRA!!
...ma intreb cand mai vine. trebuie sa vina. mai tarziu. mai tarziu adica maine, sau poimaine, sau peste cateva zile... sau nu. sau poate nu mai vine.
:) In cele ce urmeaza nu incerc sa ma plang, ci doar sa ma explic. M-am documentat ianinte, nu voi exagera.
Te-am intrebat: "La tine cum a fost?"
Si mi-ai raspuns: "La mine n-a fost!"
Ca sa intelegi mai bine: la un moment dat, in "AMADEUS" vine Salieri la Mozart, imbracat cu o mantie neagra, si masca. Il roaga sa-i scrie un recviem.
Imaginea domnului misterios il urmareste pe compozitor ceea ce se reflecta si in operele sale...
... Cam asta a fost si intalnirea mea cu timpul. Sau sa-i spun confruntarea. S-a multumit sa ma dezorienteze un timp. M-a privit de undeva de departe, cum imi construiam iluziile si cum ele prindeau radacini in mine. A vazut ce dorinte aveam, si a inteles totul.
Apoi a mai facut cativa pasi spre mine...a venit luna septembrie...
Si asa mai departe....cred ca va puteti imagina..
...sau poate nu puteti.
Bine, poate ca pentru altii sentimentul nu este atat de acut. Si sunt doua feluri de persoane care indeplinesc astfel de conditie.
1. Doar de studiu se ocupa. E singurul lucru pe care il pot face si care ii atrage.
2. Se multumesc sa nu stie multe.
Eu sunt o mica exceptie, timpul zice ca eu sunt aia incapatanata, dar pe el il urasc.
As descrie aici o zi din viata un CNVist la mate info bilingv, acolo unde timpul se contracta, si creierul ajunge pana la temperatura limita de 100% C. Dar ar fi inutil. Cred ca va puteti imagina, daca nu va puteti imagina o sa ii rog pe colegii mei sa vina cu niste lamuriri.
Problema nu e asta. Problema este ca uneori vrei sa te mentii. Si oricat de mult te-ai stradui... totul este relativ.
Sa nu mai vorbesc de faptul ca uneori vrei sa canti la pian toata seara...uneori ai inspiratie si vrei sa scrii la o piesa toata seara...si a doua zi ai mate prima ora. Si apoi fizica. Si apoi eventual biologie, sau chimie, sau..........
Nu ma plang, ci doar ma explic. Sau mai degraba explic de ce o iau incetul cu incetul razna.
Ce faci, printe?
Am visat intr-o noapte ca zburam deasupra oceanului stand pe un scaun pe care il ghidam cu multa concentrare.
CRED! ...ca devin o ipohondrica a timpului.
Nici n-am apucat sa punctez exact ceea ce ma doare. Dar nu pot sa exprim in scris, sau cel putin nu in proza de genul asta...si aici intervine urmatoarea mea piesa.
...despre care o sa vorbesc in detaliu alta data.. dar porneste de la doua idei. Una dintre ele ar fi "oamenii trebuie sa-i protejeze ideilie. Pana la sacrificiu." Si a doua.. personajul care se afla in lupta cu timpul.
Revin...
..pana atunci...
