miercuri, 17 noiembrie 2010
marți, 16 noiembrie 2010
Projet X
O sa fie scurt..
i:La ce visaţi?
r:Să găsesc un echilibru sufletesc, să am un loc pe pământ care se numeşte teatru, în care să mi se spună că nu este vorba în primul rând de bani. Mă supără că trăim în minciună şi că sistemul de valori a fost răsturnat. Visez să îi aduc pe politicieni în teatru, să-i fac să înţeleagă că, dacă aşa merge lumea, înseamnă că ei o conduc greşit. Visez să am o întâlnire cu spectatorul tânăr, care să se îndrăgostească de teatru din primul moment. (Andriy Zholdak).
"Un loc pe pamant care sa se numeasca teatru", am crezut mereu ca ne putem crea singuri un asemenea loc. Nu putem sa-i constrangem pe ceilalti sa ne urmeze acolo, dar uneori poate merita sa fim singuri acolo. Ceea ce incerc sa spun este ca daca exista un loc in care merita sa fii singur pentru o vreme acela este teatrul, uneori, in cele mai tainice momente. Nu este ceva ce putem face pentru toata lumea, nu putem gasi oameni care sa rezoneze cu acel obiect (deocamdata imi permit sa-i spun obiect) mistic. "Visez sa ii aduc pe politicieni in teatru", mmm... mai bine sa-i lasam unde sunt, as zice ca pe ei nu ii intereseaza ce facem, pe noi nu ne intereseaza ce fac. Pentru un regizor inca ancorat in realitate uite ca asta poate fi o drama totusi. Iar spectatorul tanar care se indragosteste de teatru din primul moment deja mi se pare literatura. Cu toate ca asta se intampla, majoritatea isi reneaga sentimentele si le alunga, refuza sa aiba sentimente pentru teatru, nu, nu, asta este imposibil.. si astfel rateaza singurul gand de scapare din viata lor.
Am in minte o piesa de emotie la care lucrez.
Vinerea asta se proiecteaza CriVain la biblioteca V.A.Urechia, in sala Eminescu, la ora 15 sau cam asa, (daca se schimba ceva revin cu informatii), iar cei care vroiau sa o vada sau sa o revada au ocazia, desi in varianta filmata..
Mentionez ca piesa nu se va mai juca niciodata (cel putin nu cu aceeasi distributie).
Am si un sfat de dat, cu prilejul acestei postari fara subiect, tuturor celor care asteapta un raspuns din partea unei instante superioare, sa aveti rabdare, muuulta rabdare..
Cateva fotografii de pe 17 octombrie.
Si asta e. A fost scurt.
i:La ce visaţi?
r:Să găsesc un echilibru sufletesc, să am un loc pe pământ care se numeşte teatru, în care să mi se spună că nu este vorba în primul rând de bani. Mă supără că trăim în minciună şi că sistemul de valori a fost răsturnat. Visez să îi aduc pe politicieni în teatru, să-i fac să înţeleagă că, dacă aşa merge lumea, înseamnă că ei o conduc greşit. Visez să am o întâlnire cu spectatorul tânăr, care să se îndrăgostească de teatru din primul moment. (Andriy Zholdak).
"Un loc pe pamant care sa se numeasca teatru", am crezut mereu ca ne putem crea singuri un asemenea loc. Nu putem sa-i constrangem pe ceilalti sa ne urmeze acolo, dar uneori poate merita sa fim singuri acolo. Ceea ce incerc sa spun este ca daca exista un loc in care merita sa fii singur pentru o vreme acela este teatrul, uneori, in cele mai tainice momente. Nu este ceva ce putem face pentru toata lumea, nu putem gasi oameni care sa rezoneze cu acel obiect (deocamdata imi permit sa-i spun obiect) mistic. "Visez sa ii aduc pe politicieni in teatru", mmm... mai bine sa-i lasam unde sunt, as zice ca pe ei nu ii intereseaza ce facem, pe noi nu ne intereseaza ce fac. Pentru un regizor inca ancorat in realitate uite ca asta poate fi o drama totusi. Iar spectatorul tanar care se indragosteste de teatru din primul moment deja mi se pare literatura. Cu toate ca asta se intampla, majoritatea isi reneaga sentimentele si le alunga, refuza sa aiba sentimente pentru teatru, nu, nu, asta este imposibil.. si astfel rateaza singurul gand de scapare din viata lor.
Am in minte o piesa de emotie la care lucrez.
Vinerea asta se proiecteaza CriVain la biblioteca V.A.Urechia, in sala Eminescu, la ora 15 sau cam asa, (daca se schimba ceva revin cu informatii), iar cei care vroiau sa o vada sau sa o revada au ocazia, desi in varianta filmata..
Mentionez ca piesa nu se va mai juca niciodata (cel putin nu cu aceeasi distributie).
Am si un sfat de dat, cu prilejul acestei postari fara subiect, tuturor celor care asteapta un raspuns din partea unei instante superioare, sa aveti rabdare, muuulta rabdare..
Cateva fotografii de pe 17 octombrie.
Si asta e. A fost scurt.
marți, 12 octombrie 2010
CriVain
Duminica asta aveti ocazia sa vedeti unul dintre experimentele mele teatrale.
Pentru mine a devenit o piesa fara sens...
Va astept cu drag!
Pentru mine a devenit o piesa fara sens...
Va astept cu drag!
vineri, 24 septembrie 2010
4 motive
Scriu aceasta postare din patru motive:
1. Ca sa se termine sirul lung de comentarii din postarea anterioara (sper), nu e genul meu, m-am cam lasat dusa de val, trebuia sa termin de la primele comentarii. Cine mi-a inteles mesajul bine, cine nu, sa fie sanatos.
2. Pentru ca azi a avut loc ultima intalnire a ceainariei de vara, (pentru ca vor urma cele de toamna, iarna, primavara), si totul a iesit frumos, in aceeasi atmosfera in care ne-am obisnuit, cu ceai (atentie, si cafea), carti, diplome, discutii, costume.
Mi-a facut placere sa fiu prezentata de catre domnul director ca o prietena, asa ca pentru cei care in urma postarii anterioare ma considera evil, sa stiti ca nu sunt deloc asa.
3. Ca sa ma laud (daca nu ma laud pe altarul meu, unde altundeva), am luat premiul intai la concursul de dramaturgie...
4. De maine incep repetitiile la CriVain in varianta CCS, asa ca odata inceput, speram ca peste o luna maxim sa si demaram.
Gata, multumesc, buna ziua! Agreati-ma in continuare pentru ca atunci cand nu aberez mai spun si lucruri bune!
1. Ca sa se termine sirul lung de comentarii din postarea anterioara (sper), nu e genul meu, m-am cam lasat dusa de val, trebuia sa termin de la primele comentarii. Cine mi-a inteles mesajul bine, cine nu, sa fie sanatos.
2. Pentru ca azi a avut loc ultima intalnire a ceainariei de vara, (pentru ca vor urma cele de toamna, iarna, primavara), si totul a iesit frumos, in aceeasi atmosfera in care ne-am obisnuit, cu ceai (atentie, si cafea), carti, diplome, discutii, costume.
Mi-a facut placere sa fiu prezentata de catre domnul director ca o prietena, asa ca pentru cei care in urma postarii anterioare ma considera evil, sa stiti ca nu sunt deloc asa.
3. Ca sa ma laud (daca nu ma laud pe altarul meu, unde altundeva), am luat premiul intai la concursul de dramaturgie...
4. De maine incep repetitiile la CriVain in varianta CCS, asa ca odata inceput, speram ca peste o luna maxim sa si demaram.
Gata, multumesc, buna ziua! Agreati-ma in continuare pentru ca atunci cand nu aberez mai spun si lucruri bune!
vineri, 17 septembrie 2010
Penultima ceainarie.
Ne apropiem de finalul sesiunii de ceainarii, si dupa o amiaza in...teresanta as spune, am de impartasit cateva opinii despre chestiunea care s-a discutat si nu numai. Ca de obicei am vorbit mult si prost, si aa, chiar am fost aprostrofata zilele astea intr-o discutie inflacarata de genul:
Eu: Si toata actiunea se concentreaza pe momentul in care societatea ajunge sa..
Profa: O poate opri cineva?
Eu: EXACT! Nimeni nu ii mai putea opri din mecanizarea necontrolata..
Profa: Nu nu, pe tine, te poate cineva opri?
Eu: M, scuze...
Da, si pe langa faptul ca am vorbit mult si prost am fost rautacioasa si am intrerupt non stop lumea din discursuri (scuze tuturor, in special lui Catalin, lui Adrian, lui Andrei, Sofiei, lui Iustin..)
Sper ca nu e prea tarziu sa constientizez si sa-mi cer iertare.
Legat de subiectul discutiei, adica anul 2012, am de punctat cateva lucruri esentiale. In primul rand, ca si Dumbledore care a asistat la regulile infiintarii Hogwarts, si eu am asistat la temele ceainariei, si am si propus cateva. Aceasta tema noua (pentru mine) mi s-a parut de la inceput o mare tampenie, sau cel putin ceva ce nu merita discutat sub nici o forma. Asa ca am fost reticenta in ceea ce priveste aceasta intalnire. Odata ce am intrat in miezul problemei, mi s-a parut totul si mai stupid. Nu mai am de zis decat, oameni buni, pregatiti-va voi spiritual pentru 2012, pentru ca nu sunteti pregatiti pentru ADEVAR, si nici o pregatire nu va va aduce ACOLO. Dar aveti sansa sa incercati, mereu aveti sansa sa incercati. Traiti intr-o mare iluzie, si mi-e teama ca o sa fie prea tarziu cand o sa realizati asta. Dar problema nu este asta, problema este ca incercati sa ne transmiteti si noua viziunile voastre sumbre (stupid incepe tot cu s) si am putea intra cu totii intr-o neliniste interioara. Bine ca ne pazim. Prin argumente si "piei!"
A doua chestiune care s-a atins - si se atinge de fiecare data- a fost problema religioasa. O sa fiu la fel de scurta, citandu-l pe Steinhardt: "Acesti oameni trebuie mai intai sa coboare din copaci, si apoi o sa vorbim cu ei." !!!
Spre final am anuntat niste proiecte, unul dintre ele este Terapia prin poezie, mai mult nu spun, gasiti totul in linkul de mai jos.
http://www.youtube.com/watch?v=8YEbnNdc0P0
Proiectul numarul doi este mai vechi, CriVain in varianta de CCS, va anunt cand si cum, dar sa stiti deocamdata ca se va face.
Proiectul numarul trei, exuviile, il las pe maestru sa vorbeasca mai mult despre asta...
Si cam atat mi-a ramas mie in minte. A fost o intalnire reusita, pentru ca eu numesc reusita o intalnire atunci cand se discuta foarte mult si se depasesc doua ore si inca am sta sa discutam. Vinerea viitoare incheiem cu un bal mascat, la care va invitam, chiar daca ati fost sau nu la ceainarie, sunteti bine veniti.
A fost scurt.
Eu: Si toata actiunea se concentreaza pe momentul in care societatea ajunge sa..
Profa: O poate opri cineva?
Eu: EXACT! Nimeni nu ii mai putea opri din mecanizarea necontrolata..
Profa: Nu nu, pe tine, te poate cineva opri?
Eu: M, scuze...
Da, si pe langa faptul ca am vorbit mult si prost am fost rautacioasa si am intrerupt non stop lumea din discursuri (scuze tuturor, in special lui Catalin, lui Adrian, lui Andrei, Sofiei, lui Iustin..)
Sper ca nu e prea tarziu sa constientizez si sa-mi cer iertare.
Legat de subiectul discutiei, adica anul 2012, am de punctat cateva lucruri esentiale. In primul rand, ca si Dumbledore care a asistat la regulile infiintarii Hogwarts, si eu am asistat la temele ceainariei, si am si propus cateva. Aceasta tema noua (pentru mine) mi s-a parut de la inceput o mare tampenie, sau cel putin ceva ce nu merita discutat sub nici o forma. Asa ca am fost reticenta in ceea ce priveste aceasta intalnire. Odata ce am intrat in miezul problemei, mi s-a parut totul si mai stupid. Nu mai am de zis decat, oameni buni, pregatiti-va voi spiritual pentru 2012, pentru ca nu sunteti pregatiti pentru ADEVAR, si nici o pregatire nu va va aduce ACOLO. Dar aveti sansa sa incercati, mereu aveti sansa sa incercati. Traiti intr-o mare iluzie, si mi-e teama ca o sa fie prea tarziu cand o sa realizati asta. Dar problema nu este asta, problema este ca incercati sa ne transmiteti si noua viziunile voastre sumbre (stupid incepe tot cu s) si am putea intra cu totii intr-o neliniste interioara. Bine ca ne pazim. Prin argumente si "piei!"
A doua chestiune care s-a atins - si se atinge de fiecare data- a fost problema religioasa. O sa fiu la fel de scurta, citandu-l pe Steinhardt: "Acesti oameni trebuie mai intai sa coboare din copaci, si apoi o sa vorbim cu ei." !!!
Spre final am anuntat niste proiecte, unul dintre ele este Terapia prin poezie, mai mult nu spun, gasiti totul in linkul de mai jos.
http://www.youtube.com/watch?v=8YEbnNdc0P0
Proiectul numarul doi este mai vechi, CriVain in varianta de CCS, va anunt cand si cum, dar sa stiti deocamdata ca se va face.
Proiectul numarul trei, exuviile, il las pe maestru sa vorbeasca mai mult despre asta...
Si cam atat mi-a ramas mie in minte. A fost o intalnire reusita, pentru ca eu numesc reusita o intalnire atunci cand se discuta foarte mult si se depasesc doua ore si inca am sta sa discutam. Vinerea viitoare incheiem cu un bal mascat, la care va invitam, chiar daca ati fost sau nu la ceainarie, sunteti bine veniti.
A fost scurt.
joi, 9 septembrie 2010
miercuri, 1 septembrie 2010
Vama.
Am o scoica din care se aude Bolero de Ravel si ma imbata de rasarit. Nu-mi amintesc pe ce drum am apucat ca am nimerit in cortul omului marii, care tocmai iesea cu barca in larg. A acceptat sa-l urmez si-apoi m-am incalcit in plasele dese, in sarea marii... in valuri. M-am incalcit in valuri. Vama. Vama? Ce cuvant golit de sens..
Ce ciudat, ce or fi chestiile astea fosforescente care inoata cu noi? Poate au venit sa ne vesteasca de pescarii care nu vor mai pleca in larg la ora stabilita.
- Este cadoul marii pentru tine, de cand ti-a furat rochia!
- Hai sa le privim, nu te speria, trebuie sa fie ceva interesant!
Imi amintesc doar drumul spre stanci, din toate drumurile care m-ar putea duce la momentul de inefabil. Se rearanjeaza totul pentru noapte, forte invizibile rearanjeaza stelele si luna, ordoneaza valurile, se ocupa de muzica, de cafea si de alcool, nisipul, trezesc toti Vamistii si fac focul. Un foc ni l-au dat noua, hai sa il ducem mai departe, uite, se vad niste oameni in departare, sa il oferim lor, tine-l bine, e greu. E un foc greu, plin de apasarile celor care il privesc. Am descoperit ca marea si focul si tot ce exista acolo imi extrag toate apasarile si le dizolva. In Vama, ca niciunde, umbla niste maini nevazute. Care leaga iubiri vesnice si le dezleaga pe cele gresite.
Imi amintesc de Omul Marii, de Poseidon. Tocmai fusese sa inoate cu delfinii. Daca ati fost acolo si nu va amintiti de el inseamna ca nu l-ati vazut niciodata si imi pare rau pentru voi. Inseamna ca nu l-ati cautat. Ma intreb ce ati gasit in schimbul lui, ce oameni, ce povesti. Si daca nu ne-ati vazut pe plaja carand focul, inseamna ca nu ne-ati cautat cu privirea. Este uimitor cum lucrurile sunt atat de aproape, si trebuie doar sa privesti in jur putin mai atent. Ca si elfii din Irlanda. Ati auzit de elfii din Irlanda? Dar de Omul Marii? Am dansat in iubire, am dormit in iubire, am inotat in iubire, am ras in iubire, am cantat in iubire, am aplaudat in iubire...
Sau in numele ei. Erau la un moment dat niste oameni cu niste instrumente. Cu o chitara, o mandolina, un bas, un violoncel, o vioara, un saxofon.. si cantau!
Cantau.. Si mai erau niste oameni care dansau pe muzica lor.
M-am ratacit de mine pe undeva.
Au zis ca din larg Bolero se aude mai bine. In fiecare fotografie mai este un personaj invizibil pe care voi nu o sa-l observati, pentru ca nu l-ati cautat niciodata.
Like always, I filled up on it...
Ce ciudat, ce or fi chestiile astea fosforescente care inoata cu noi? Poate au venit sa ne vesteasca de pescarii care nu vor mai pleca in larg la ora stabilita.
- Este cadoul marii pentru tine, de cand ti-a furat rochia!
- Hai sa le privim, nu te speria, trebuie sa fie ceva interesant!
Imi amintesc doar drumul spre stanci, din toate drumurile care m-ar putea duce la momentul de inefabil. Se rearanjeaza totul pentru noapte, forte invizibile rearanjeaza stelele si luna, ordoneaza valurile, se ocupa de muzica, de cafea si de alcool, nisipul, trezesc toti Vamistii si fac focul. Un foc ni l-au dat noua, hai sa il ducem mai departe, uite, se vad niste oameni in departare, sa il oferim lor, tine-l bine, e greu. E un foc greu, plin de apasarile celor care il privesc. Am descoperit ca marea si focul si tot ce exista acolo imi extrag toate apasarile si le dizolva. In Vama, ca niciunde, umbla niste maini nevazute. Care leaga iubiri vesnice si le dezleaga pe cele gresite.
Imi amintesc de Omul Marii, de Poseidon. Tocmai fusese sa inoate cu delfinii. Daca ati fost acolo si nu va amintiti de el inseamna ca nu l-ati vazut niciodata si imi pare rau pentru voi. Inseamna ca nu l-ati cautat. Ma intreb ce ati gasit in schimbul lui, ce oameni, ce povesti. Si daca nu ne-ati vazut pe plaja carand focul, inseamna ca nu ne-ati cautat cu privirea. Este uimitor cum lucrurile sunt atat de aproape, si trebuie doar sa privesti in jur putin mai atent. Ca si elfii din Irlanda. Ati auzit de elfii din Irlanda? Dar de Omul Marii? Am dansat in iubire, am dormit in iubire, am inotat in iubire, am ras in iubire, am cantat in iubire, am aplaudat in iubire...
Sau in numele ei. Erau la un moment dat niste oameni cu niste instrumente. Cu o chitara, o mandolina, un bas, un violoncel, o vioara, un saxofon.. si cantau!
Cantau.. Si mai erau niste oameni care dansau pe muzica lor.
M-am ratacit de mine pe undeva.
Au zis ca din larg Bolero se aude mai bine. In fiecare fotografie mai este un personaj invizibil pe care voi nu o sa-l observati, pentru ca nu l-ati cautat niciodata.
Like always, I filled up on it...
vineri, 16 iulie 2010
ceainaria culturala
Acest post este deschis comentariilor voastre despre ceea ce s-a intamplat ieri. Eu nu o sa zic nimic. Impresii astept. Multe. Si va astept si idurile.
marți, 13 iulie 2010
Noaptea trecuta te-am vazut, din nou...
Vama.Vama.Vama.7 august.Vama.
Pana sa-mi povestesc cosmarurile am de facut doua anunturi.
1. Se organizeaza cursuri de franceza foarte avantajoase in cadrul unei fundatii. Daca sunteti interesati ma puteti contacta pentru detalii.
2. Organizam cafeneaua culturala la biblioteca. Afisul il puteti gasi pe siteul bibliotecii "V.A.Urechia". Joi, 14 iulie este prima zi a acestui club de vara, iar tema zilei este teatrul. Va astept cu drag, de la ora 10, in curtea bibliotecii. Daca veniti, va rog sa ma anuntati.
3. Ma asteapta Vama. Stiu sigur.
Si sa lasam deocamdata restul.. pot sa ma lupt si singura.
Pana sa-mi povestesc cosmarurile am de facut doua anunturi.
1. Se organizeaza cursuri de franceza foarte avantajoase in cadrul unei fundatii. Daca sunteti interesati ma puteti contacta pentru detalii.
2. Organizam cafeneaua culturala la biblioteca. Afisul il puteti gasi pe siteul bibliotecii "V.A.Urechia". Joi, 14 iulie este prima zi a acestui club de vara, iar tema zilei este teatrul. Va astept cu drag, de la ora 10, in curtea bibliotecii. Daca veniti, va rog sa ma anuntati.
3. Ma asteapta Vama. Stiu sigur.
Si sa lasam deocamdata restul.. pot sa ma lupt si singura.
joi, 17 iunie 2010
Job
Brri: Si daca nu ne angajeaza nicaieri luam o chitara si o muzicuta si o facem pe Bob Dylan in gara!
miercuri, 9 iunie 2010
Simpozion
Intre 2-6 iunie s-a desfasurat la Iasi, cea de-a doua editie a Simpozionului National "Literatura si celelalte arte".
Cu aceasta admirabila ocazie mi-am adaugat un element pe lista lucrurilorpecarenuosalemaifacniciodata.
Printre.... nu o sa mai merg niciodata la olimpiada la romana
nu o sa mai am incredere in profesori
nu o sa mai am incredere in prieteni
nu o sa mai lucrez cu oameni neseriosi
nu o sa mai confund oamenii pe strada
nu o sa mai merg cu autobuzul
nu o sa-mi mai cumpar niciodata bautura alcooooolica cu lamaie
....si muuuuuuuulte altele... se adauga
nu o sa mai merg niciodata la un simpozion la care sa nu stiu sigur membrii juriului si participantii.
Acum
.. trupa Zenrath (5 + 1 oameni) au plecat spre Iasi vineri dimineata, cu valize de decor si de emotii, cu replici (imi place mie sa cred) invatate, si asa mai departe.
La 10:49 ne asteptau la gara trei profesori ai Colegiului National, care ne-au transportat (brum bruuum) printre "teii sunt infloriti la noi"(ca la noi nu), si "Colegiul nostru este foarte vechi" si "Iasiul este foarte frumos" si "speram sa va simtiti bine" la regimul hotelier. Apoi am mers sa vedem piesele concurente, si cum am facut si la celelalte festivaluri, voi face si aici o scurta recenzie la ce am vazut. (pentru ca mi-am notat).
1. "Oferta de serviciu" ... cu eticheta de "piesa de serbare". In doua cuvinte - text slab. Singurul lucru la care s-a lucrat la piesa asta a fost dictia. In rest nimic..
2. "Titanic vals" sincer, nici nu-mi amintesc nimic. Cred ca din cauza oboselii.. sau nu?
3. "Visul unei nopti de iarna" (sau de iarta!) Aici nu si-au ales actorii bine. Si e pacat ca un text de genul asta se invata mecanic, fara sa fie digerat cum trebuie.
E ciudat cum toate piesele mai proaste mi-au ramas slab in minte, ca o ceata, iar pe restul mai bune mi le amintesc perfect.
Apoi ne-am intors pentru o noapte de tortura la repetitii. Adica eu torturatorul, si ei torturatii.
A doua zi dimineata au mai jucat...
4. "Gaitele" Astia au fost chiar inaintea noastra, de aceea nu i-am putut privi cum trebuia (emotii, costume, decor, vrajeli), dar din ce am putut vedea aveau un actor in rol feminin foarte bun. Au si fost apreciati... (pentru ca se aprecia comedia).
Imi pare rau, dar nu cred ca am sa scriu comedii vreodata!
5. "Zenrath" Ma, astia parca au vrut sa zica ceva... nu-mi amintesc ... oricum ceva cu cerneala, masti si serviete.
Marele BANG al acestui moment este ca atunci cand am pasit pe scena s-a facut o liniste de-a dreptul covarsitoare in sala. Ma si miram cum toata lumea PUR SI SIMPLU TACEA!
In prezentarea trupei s-a specificat ca textul nostru este creatie originala (al meu) si regia tot a mea, de aceea la inceputul piesei nu am avut parte de intreaga atentie a juriului (pe sistemul "ce ar fi putut sa faca cineva de clasa a 9-a?") Dar incetul cu incetul le-am atras atentia, si pana la sfarsit i-am vazut atat de concentrati incat aveau fete caraghioase. Noi am dat tot ce se putea mai bun, in sensul ca:
Paul a avut grija la dictie
Sofie a scos decorul la momentul potrivit
Ne-am sincronizat cu muzica
Daniel nu a uitat replicile si a fost feroce cand mi-a rupt hainele. (lasand la o parte partea cu cerneala)
Cristiana si Daniel au dansat PE RITM!
Eu si Paul am dansat cat de caraghios se putea..
Eu nu m-am impiedicat, si NU I-AM INTRERUPT IN TIMPUL PIESEI CA SA O IA DE LA CAPAT!
Aplauze!!! Si ce aplauzeeee, am fost singurii la care lumea s-a ridicat in picioare, si ce aplauze lungi, si ce uimiti erau... (bine ca ne-am mai ridicat si noi la celelalte piese, din politete).
Cu hainele rupte, patata de cerneala, umblam desculta prin sala. Mi-au placut actorii mei (dragii de ei!) cum isi gaseau ei de lucru prin jurul meu ca sa vada ce-mi spune juriul.
"Le-au placut asa-i? Le-au placut? Le-au placut! Sigur le-au placut! Ma noi avem mesaj, noi avem substrat, sa vezi ce o sa se gandeasca astia de acum inainte ce am vrut noi sa spunem!"
Multumesc oamenilor care m-au apreciat si au venit special sa ma felicite dupa piesa, si sa-mi ceara detalii, si sa-mi dea incredere. Nu am uitat nimic din ce mi-ati spus sau ce ati facut, si totul a fost important. E important sa te simti apreciat si respectat pentru ceea ce ai facut. Pentru ca noi pana la urma am lucrat singuri.
Si dati-mi voie ca macar in aceasta postare amarata sa ma auto hiperbolizez.
Am ramas sa vedem piesa "leveistilor" care jucau "Dupa un sfert de secol" sau "Otilia se intoarce" Ma... au inceput bine baietii.. dar se vedea ca nu stapaneau deloc replicile, si nu s-au sincronizat cu fondul muzical al momentului culminant, care a fost ceva gen
- sunet de pistol in timp ce Otilia si Felix vorbeau, apoi
- Felix o impinge pe Otilia pe podea (care cred ca s-a si lovit, Otilia).
Am ramas sa mai vedem si "Cerere in casatorie". Buni baietii. Aici am vazut ceva joc actoricesc, ceva inspiratie. Brava!
Am ramas sa mai vedem si "D'ale lui Caragiale". Dar deja ne facusem o parere proasta despre cu.. actirtele acestei piese, ca nu prea au putut sa ne impresioneze foarte mult. Aveau un actoras bunicel care a mai tras putin sa iasa bine, dar nu a reusit prea multe.
Am ramas sa vedem si "Angajare de clovn". Mi-a placut jocul destul de mult. Dar nu prea avea sens, si textul destul de slab. Pana la urma as putea zice ca nu s-a intamplat nimic. Adica... da.
Am ramas sa vedem si "Eu si noii din mine". Ba! S-a jucat binisor, si mi-au placut metaforele scenice, scaunele, costumele, muzica. Dar tema este atat de des abordata si devine atat de cliseistic pentru o trupa de tineri ca o tipa (adolescenta nebuna) sa vrea sa se sinucida pentru ca se drogheaza, are probleme la scoala si o inseala prietenul. Apoi sa ia un pumn de pastile, apoi sa lesine si sa vina toate constiintele ei pentru ''judecata de apoi'', ea sa inteleaga unde a gresit, sa nu moara si sa devina un om model. Si replica finala esteeeeee : Nu va abandonati cipilaria! Super! Aplauzeeee! :)
Am ramas sa vedem si... ba nu! Ne era prea foame!
Apoi a urmat o dupa-amiaza placuta... si o noapte...
mda.
Asa, duminica dimineata! Trezitu-ne-am pe la.. nu mai stiu. "Inca 5 minute!" "Inca 10 minute!"
Nu stiu daca e de precizat ca am luat amenda in tramvai si am intarziat la festivitatea de premiere. Ouuuch!
Urmeaza sa spun de porcaria asta! Au dat asa!
Marele premiu pentru o piesa... cum ii zice.. "Croitorul" Asa. Astia erau 25 de oameni. Cuu regizor, scenograf, coordonator, ditamai decorul si asa mai departe.
Aici m-au dezamagit. Mi s-a parut mie, (mi s-a parut zic) ca in regulament scria maraton teatral ELEVI! Si parca erau 30 minute maxim, nu 50! Si parca trebuia sa jucam toti pe aceeasi scena, cu decor de valiza. Asa ceva nu se face, efectiv nu este drept fata de oamenii care chiar au muncit. Sincer, nu i-am vazut pe astia. Nu stiu ce branza au facut. Poate au fost buni, dar numai cand te uiti in brosura simpozionului ti se pare putin ciudat ca au avut voie sa participe.... in fine!
Apoi au dat premii pentru piesele in limbi straine! Si aici iar nu am inteles care a fost faza... de acum inainte o sa stiu si eu sa fac piese in alte limbi ca vad ca sunt mai apreciate.
Apoi au aparut acele premii "mentiuni". Pentru ca nu erau mentiuni, ci premii "mentiuni". Nu stiu, voi intelegeti? Primii fuseram in ciclul nemasurat de ciudatenii de genul asta. Am luat inaintea unora unde nu ne asteptam sa luam, dar au luat in fata noastra altii care nu ne asteptam sa ia. Adica aia de mai sus. In fine.. felicitari!
Cred ca de aici si motivele pentru ca nu o sa mai particip la un simpozion fara sa stiu
- cine sunt membrii juriului!!!
- cine s-a mai inscris, cu ce decor, su ce regizor, cu ce.. si asa mai departe!!
Oricum, dupa cum bine stim, ce a fost in Iasi ... .r.i.I.
mda.
A fost o experienta importanta mai ales in ceea ce priveste propunerile de colaborare pe mai departe.
Piesa noastra CriVain, poate fi vazuta la CCS, in septembrie 2010, va zic eu exact cand.
O sa adaug si poze..
Ca tot e 9 iunie. 10!>:D<
vineri, 14 mai 2010
14 mai
Calendarul ma informeaza ca azi e 14 mai.
Buletinul ma informeaza ca m-am nascut intr-o zi ca asta acum cativa ani... probabil era cald afara si m-am hotarat sa ma daruiesc lumii (ce filosofic) pe o asemenea vreme. Ar trebui luat in considerare si faptul ca luna mai este foarte deosebita, mereu am avut impresia ca planetele se aliniaza intr-un mod straniu in perioada asta...
Cine ma mai informeaza de aceasta data... aaa! Laptele care s-a gasit sa expire tocmai azi...
Anul trecut nimeni nu a spalat vase de ziua mea. (bine, o farfuriuta mica mica pentru care am facut exceptie)
Anul asta am spalat chiar eu o gramada, din nervozitate si din lipsa acuta de ocupatie.
Anul trecut am fost la Brates cu gandul la trei cuvinte. Anul asta nu am timp de nimic... si alea trei cuvinte s-au pierdut de mult.
Primesc telefoane dubioase. Care anunta alte telefoane dubioase. Si de departe. Si mi-e frica de ele.
Maine o sa fie altfel. Maine o sa am o zi frumoasa, calda si dulce.
Buletinul ma informeaza ca m-am nascut intr-o zi ca asta acum cativa ani... probabil era cald afara si m-am hotarat sa ma daruiesc lumii (ce filosofic) pe o asemenea vreme. Ar trebui luat in considerare si faptul ca luna mai este foarte deosebita, mereu am avut impresia ca planetele se aliniaza intr-un mod straniu in perioada asta...
Cine ma mai informeaza de aceasta data... aaa! Laptele care s-a gasit sa expire tocmai azi...
Anul trecut nimeni nu a spalat vase de ziua mea. (bine, o farfuriuta mica mica pentru care am facut exceptie)
Anul asta am spalat chiar eu o gramada, din nervozitate si din lipsa acuta de ocupatie.
Anul trecut am fost la Brates cu gandul la trei cuvinte. Anul asta nu am timp de nimic... si alea trei cuvinte s-au pierdut de mult.
Primesc telefoane dubioase. Care anunta alte telefoane dubioase. Si de departe. Si mi-e frica de ele.
Maine o sa fie altfel. Maine o sa am o zi frumoasa, calda si dulce.
joi, 13 mai 2010
Azi ti-am auzit vocea. Din nou.
Toate convorbirile sunt fugare.
- trebuie sa ma duc sa fac niste muzica pentru bar... mai vorbim.
-da.
- iarta-ma ca nu te-am sunat, dar jur ca m-am gandit la tine.
- da.
- am scris niste poezii..
- bine.
- vrei sa ti le arat?
- da.
- trebuie sa plec... le citesti mai tarziu.
- bine.
Ieri te-am visat. Din nou.
Prostii.
Acest: fiintei aceleia.
- trebuie sa ma duc sa fac niste muzica pentru bar... mai vorbim.
-da.
- iarta-ma ca nu te-am sunat, dar jur ca m-am gandit la tine.
- da.
- am scris niste poezii..
- bine.
- vrei sa ti le arat?
- da.
- trebuie sa plec... le citesti mai tarziu.
- bine.
Ieri te-am visat. Din nou.
Prostii.
Acest: fiintei aceleia.
miercuri, 12 mai 2010
Titlu?
Imi plac inceputurile de la unele melodii.
Pe parcurs se strica, si nu mai sunt aceleasi
acorduri.
Nu-mi gasesc usb ul.
"Nu putem sa incepem asa in fiecare dimineata?"...
3 saptamani, 3 saptamani... 3 saptamani..
Aud ca se sparg niste pahare? Cine pana mea sparge pahare? Si pe strada, si in autobuz, si in somn?
Nu mai spargeti pahare! Sau farfurii! Sau ce tot spargeti tot timpul!
NU
POT
SA
DORM!
Pe parcurs se strica, si nu mai sunt aceleasi
acorduri.
Nu-mi gasesc usb ul.
"Nu putem sa incepem asa in fiecare dimineata?"...
3 saptamani, 3 saptamani... 3 saptamani..
Aud ca se sparg niste pahare? Cine pana mea sparge pahare? Si pe strada, si in autobuz, si in somn?
Nu mai spargeti pahare! Sau farfurii! Sau ce tot spargeti tot timpul!
NU
POT
SA
DORM!
miercuri, 3 martie 2010
Aventurile celor 16 ingeri disparuti
~partea a doua~
....--> o datorie prelungita, iertare, mi s-a reprosat ca sterg praful foarte rar pe aici... iertare, iertare.
Va veti intreba probabil de ce incep cu partea a doua. Sigur, eu sunt rar cronologica, dupa parerea mea evul mediu a fost mult dupa Ceausescu, dar va promit ca va veni si o prima parte ceva mai tarziu, pentru ca nu imi permit sa fiu atat de violenta, inspaimantatoare si irealista chiar din prima. Prefer deci sa fiu pasnica scriind intai despre a doua parte a aventurii celor 16 ingeri. De fapt, da, in prima parte nici macar nu erau ingeri disparuti, si riscam sa fiu acuzata ca scriu titluri fara sens care nu au nici o treaba cu continutul, sau invers, sau continurui fara sens care nu au nici o legatura cu ingerii disparuti. Asa ca dupa cum observati, partea a doua este mult mai potrivita, macar avem tot ce trebuie sa ne asortam cu titlul. Cu toate ca ingerii vin mult mai tarziu, abia dupa elicoptere.
(precizare- (este nevoie)- acum ceva timp, a avut loc un respectabil vernisaj al unei exopzitii picturale, al unui stimabil tanar reprezentant al culturii Galatiului. Iata recenzia SF pe care v-o inmanez, cei ce nu ati fost isi vor face o idee, cei ce ati fost, daca inca traiti, simtiti-va norocosi!)
Incep prin a spune ca am fost atrasi in capcana, am fost indusi in eroare in cel mai josnic si mai marsav mod posibil. Aparenta noastra misiune era sa asistam la o oarecare expozitie picturala, ne imbracasem elegant, aveam cu noi pana si atitutinea sobra, calma si retinuta, care are grija sa nu strige in gura mare "CE TAMPENIE DE TABLOU!! CINE A MAZGALIT ASTA??"
Nu, nu, eram pregatiti pentru a infrunta societatea de varf a intelectualicimii din batatura, eram pregatiti sa strambam din nas si sa spunem "da, interesant!"...
Am intrat cu incredere in acel spatiu tridimensional (popular i se mai zice si foaierul teatrului) si ne-am uitat cu incredere in jur. Ne-a plesnit peste fata o atmosfera de anarhie, oameni dubiosi cu mantii lungi si negre, paseau zgaltaind pamantul cu fiare atarnate de maini si de picioare (a fost prima data in viata mea cand am zis ca bocancii mei sunt chiar finuti). Priveau machiavelic in jur ca si cum si-ar fi selectionat prada, ascunsi printre tablouri obscure, cu negru ochilor agitandu-se in toate partile. Ne-am agatat si noi de una dintre operele picturale, incercam sa ma dau interesata si sa nu par ca nuca-n perete (o sa zic si de perete), cand aud o sopteala in ceafa "Tema principala sunt porcii, ai observat? Cred ca s-a inspirat din epidemie!" Intorc capul, nimeni, evident...tipic.
Apoi am depus un efort considerabil sa rumeg (cum zice doamna psiholog) slinoasele culori, pentru a-mi da seama daca intr-adevar iese in evidenta acel animal care grohaie. T facea acelasi lucru, si dupa ce a analizat intens rupestrimea (nu, nu rupistul, ci rupestrimea. Nu, nu de la "a se rupe" ci de la picturi rupestre). A izbugnit: "Elicoptere!!!"
Evident, aceasta era tema exopzitiei, elicopterele, dar se pare ca numai noi ne puteam da seama, pentru ca ceilalti erau total absorbiti de porcine si incepusera sa la creasca raturi.
Ne miscam toti cu incetinitorul, iar negrul ochilor acelor oameni obscuri incepuse sa se plimbe singur, printre picioarele noastre. Pocitaniile se alimentau regulat cu alcooool, incepusera sa dardaie si sa aiba groaznice convulsii. Sau se dadeau cu capul de masa, nu mai stiu. Sau de pereti. Sau de tablouri, nu stiu. Compozitiile picturale incepusera sa scoata fum, si auzeam clar sunetul acela asurzitor pe care il produce o elice de elicopter. Toate se apropiau si se departau simultan. Mai mult, se faceau gauri in pereti. Gauri adanci si intunecate, pe care nu le mai puteai patrunde. La un moment dat unul dintre porci, pardon, dintre elicoptere, s-a apucat sa tina un discurs. S-a urcat chiar si pe podium. I-au dat chiar si un microfon. Si-a-nceput sa zica de tablouri, nu mai tin minte exact ce, pentru ca oricum eram pe cealalta parte a gaurii din perete. Si ma dureau umerii de la elice. Ne zvarcoleam in mrejele prostului gust.
T: Hai in sala!
N: ..in...sala?
T: In sala.
N: Au pus lacate...
T: Si ce daca?...
Da, singura noastra scapare era incuiata. Dar nu mai puteam rezista, trebuia sa intram, trebuia sa scapam de negru oamenilor dubiosi, care se agata cu cruzime de noi! Ajuns la paroxism, T a scos gaura din perete cu care a lovit puternic lacatul. Acesta din urma a cazut pe podea insotit de un puternic zgomot metalic. Noroc ca n-a auzit nimeni, din cauza elicei elicopterului care isi grohaia mai departe discursul. Si intraram in sala rapid, ca sa nu ne vada ochii aceia sagetatori (ai doamnei de la garderoba) care plesneau totul in jur. Noroc ca erau atenti la porcul cu microfonul in mana. Si care era urcat si pe podium. Si dupa ce ca era porc, mai era si elicopter! Dar asta este mai putin important, pentru ca noi patrusesesesem in sala, si-acolo nu mai erau nici tablouri, nici oameni dubiosi cu negru la ochi care umbla singur pe podeaua care suna metalic dupa ce cade pe ea lacatul pe care tu cu mana ta l-ai spart cu gaura din peretele deformat. In schimb ne lovise un intuneric dens, un frig de-ti inghetau articulatiile si-o liniste mai ceva ca la ora de chimie.
Zice: Hai pe scena!
Zic: E o gaura in scena aia!
Dar alta scapare nu aveam, pesemne ca elicopterele porcine erau deja pe urmele noastre. Trebuia sa ne avantam in mrejele obscure ale intunecimii salii friguroase, ale teatrului. Ala (la care eu nu prea ma prezint). De ce era frig? ---> Va asigur ca in gaurile imense din pereti erau dementori care sorbeau sufletul, aduceau frenezie si amnezie, si savarseau multe alte crime oribile (cum ar fi ca ii faceau pe oameni sa vada porci in loc de elicoptere).
Sa revin la noi, adica pe marginea prapastiei, mergand incet, atenti la fiecare pas, sa nu cumva sa cadem in groapa abisala, in bratele veninoase ale dementorilor, sfasiati de elicele elicopterelor, innnecandu-ne in noroiul porcilor...etc.
Apucasem cortina ca sa imi pastrez echilibrul, dar incepusem sa ma incurc printre lanturile groase cu care era legata, sa ma scufund in luciul metalic al sutelor de inele care ma incolaceau din ce in ce mai strans. Chiar cand simteam ca nu mai am nici o scapare, m-am aruncat in gol, si am cazut in decorul de la Traviata!
Ma ridic greoi, respir adanc, si inregistrez fiecare element sublim al acelui decor unic al acelei piese minunate, pe care n-am vazut-o niciodata dar impresia artistica si albastrul scarilor conteaza cu adevarat.
Zic: Sa tragem cortina, sa jucam in fata tuturor spectatorilor care au fost aici candva si din care nu a mai ramas decat spiritul. Piesa vietii noastre in intunericul primului decor pe care am pasit vreodata si era albastru!
Dar adevarul trist era ca nu aveam cui. Adica, da, recunosc, ne puteam multumit si cu dementorii care ocupau linistiti fiecare loc din sala, dar adevarata problema era cu cortina, stransa bine in lanturi de care am precizt si mai sus. Urc rapid scarile improvizate si iau o sabie. Face si T acelasi lucru cu scarile dar nu si cu sabia, el prinde doar un pahar. Pe care-l sparge! Trosc!
Altul- trosc pleosc! Inca unul- trosc pfpfvaxpleosc! Si inca..ok, gata.
Zic: Poate ne aude cineva!
Zice: Cine sa ne auda aici?
Rau era ca incepusem sa auzim noi diverse voci si chiar elicea elicopterului si obisnuita grohaiala groteasca. Sa fugim, zice!
Zice, da, zice....de fapt ma lasa pe mine sa fug prima, ies primejdios de dupa cortina, ma arunc ca in filme pe al paispelea rand!!! Aplauze!
Buna piesa, buna.
Am hotarat apoi sa ne intoarcem la elicoptere. Lasand in urma obsuritatea salii ne izbeste o lumina puternica imediat ce revenim la atmosfera incendiara a expozitiei operelor picturale. Elicea isi terminase de mult grohaiala, adica discursul. Dar venisera altii, un fel de calai, sa le zic porcii durerii, care adusesera si niste boiecte ciudate, instrumente de tortura, si le-au asezat pe toate intr-una din gaurile din perete. Unuia dintre ei i-au dat chiar si un microfon. Chiar cand nu te asteptai, cuprinsi de un sevraj puternic, au inceput sa loveasca acele obiecte cu ce apucau, bate, pene de chitara, si calaul-sef (adica elicopterul cu microfon) a inceput sa urle de ti se ridica parul de la degetele de la picioare si iti plesneau venele. Ma intrebam ce il doare pe bietul animal de urla in halul ala...
Culmea ca cei din jur pareau sa fie atrasi de teribilul zgomot, de infernul zgomot, de ingrozitorul zgomot, de....asa...si dansau frenetic si dadeau din cap cu o repeziciune uimitoare. Am primit un dred peste fata de am orbit si mi-a sunat apa in creier...
La un moment dat toata orchestra durerii din gaura din perete s-a transformat intr-un gigant animal care grohaia, se zvarcolea, si ma rog, facea doar ce face un elicopter in toata regula. Peretii au inceput sa se surpe sub greutatea tablourilor ca niste ghilotine, iar de sub daramaturi si-a luat zborul intregul elicopter (care cuprindea alaiul calailor durerii si toti dubiosii).
Am iesit cu greu de sub ruine, si dupa ce mi-am recapatat constiinta ne-am impleticit mersul prin strazile intunecate si pustii. Mergeam fara o tinta anume sperand sa nu mai auzim niciodata de porci sau elicoptere. Priveam, (scuzati cuvantul) regulat in spate ca nu cumva sa fim urmariti.
Am gasit intr-un final adapost intr-o librarie plina de carti. Si-aici apar cei 50 de ingeri. Sau erau 16....
Ba nu, erau 50 in total, din care 16 am furat noi. Daca intreaba cineva, nu am avut de ales, era unica noastra scapare. Fara ingeri eram definitiv pierduti. Daca natura acestor entitati vi se pare un mister, promit ca in cel mai scurt timp voi posta cateva imagini cu ingerii pe care i-am capturat. Va rog insa, liniste si completa confidentialitate, aminti-va ca in orice moment negrul ochilor va poate spiona. Trebuie doar sa stiti sa ii vedeti.
....--> o datorie prelungita, iertare, mi s-a reprosat ca sterg praful foarte rar pe aici... iertare, iertare.
Va veti intreba probabil de ce incep cu partea a doua. Sigur, eu sunt rar cronologica, dupa parerea mea evul mediu a fost mult dupa Ceausescu, dar va promit ca va veni si o prima parte ceva mai tarziu, pentru ca nu imi permit sa fiu atat de violenta, inspaimantatoare si irealista chiar din prima. Prefer deci sa fiu pasnica scriind intai despre a doua parte a aventurii celor 16 ingeri. De fapt, da, in prima parte nici macar nu erau ingeri disparuti, si riscam sa fiu acuzata ca scriu titluri fara sens care nu au nici o treaba cu continutul, sau invers, sau continurui fara sens care nu au nici o legatura cu ingerii disparuti. Asa ca dupa cum observati, partea a doua este mult mai potrivita, macar avem tot ce trebuie sa ne asortam cu titlul. Cu toate ca ingerii vin mult mai tarziu, abia dupa elicoptere.
(precizare- (este nevoie)- acum ceva timp, a avut loc un respectabil vernisaj al unei exopzitii picturale, al unui stimabil tanar reprezentant al culturii Galatiului. Iata recenzia SF pe care v-o inmanez, cei ce nu ati fost isi vor face o idee, cei ce ati fost, daca inca traiti, simtiti-va norocosi!)
Incep prin a spune ca am fost atrasi in capcana, am fost indusi in eroare in cel mai josnic si mai marsav mod posibil. Aparenta noastra misiune era sa asistam la o oarecare expozitie picturala, ne imbracasem elegant, aveam cu noi pana si atitutinea sobra, calma si retinuta, care are grija sa nu strige in gura mare "CE TAMPENIE DE TABLOU!! CINE A MAZGALIT ASTA??"
Nu, nu, eram pregatiti pentru a infrunta societatea de varf a intelectualicimii din batatura, eram pregatiti sa strambam din nas si sa spunem "da, interesant!"...
Am intrat cu incredere in acel spatiu tridimensional (popular i se mai zice si foaierul teatrului) si ne-am uitat cu incredere in jur. Ne-a plesnit peste fata o atmosfera de anarhie, oameni dubiosi cu mantii lungi si negre, paseau zgaltaind pamantul cu fiare atarnate de maini si de picioare (a fost prima data in viata mea cand am zis ca bocancii mei sunt chiar finuti). Priveau machiavelic in jur ca si cum si-ar fi selectionat prada, ascunsi printre tablouri obscure, cu negru ochilor agitandu-se in toate partile. Ne-am agatat si noi de una dintre operele picturale, incercam sa ma dau interesata si sa nu par ca nuca-n perete (o sa zic si de perete), cand aud o sopteala in ceafa "Tema principala sunt porcii, ai observat? Cred ca s-a inspirat din epidemie!" Intorc capul, nimeni, evident...tipic.
Apoi am depus un efort considerabil sa rumeg (cum zice doamna psiholog) slinoasele culori, pentru a-mi da seama daca intr-adevar iese in evidenta acel animal care grohaie. T facea acelasi lucru, si dupa ce a analizat intens rupestrimea (nu, nu rupistul, ci rupestrimea. Nu, nu de la "a se rupe" ci de la picturi rupestre). A izbugnit: "Elicoptere!!!"
Evident, aceasta era tema exopzitiei, elicopterele, dar se pare ca numai noi ne puteam da seama, pentru ca ceilalti erau total absorbiti de porcine si incepusera sa la creasca raturi.
Ne miscam toti cu incetinitorul, iar negrul ochilor acelor oameni obscuri incepuse sa se plimbe singur, printre picioarele noastre. Pocitaniile se alimentau regulat cu alcooool, incepusera sa dardaie si sa aiba groaznice convulsii. Sau se dadeau cu capul de masa, nu mai stiu. Sau de pereti. Sau de tablouri, nu stiu. Compozitiile picturale incepusera sa scoata fum, si auzeam clar sunetul acela asurzitor pe care il produce o elice de elicopter. Toate se apropiau si se departau simultan. Mai mult, se faceau gauri in pereti. Gauri adanci si intunecate, pe care nu le mai puteai patrunde. La un moment dat unul dintre porci, pardon, dintre elicoptere, s-a apucat sa tina un discurs. S-a urcat chiar si pe podium. I-au dat chiar si un microfon. Si-a-nceput sa zica de tablouri, nu mai tin minte exact ce, pentru ca oricum eram pe cealalta parte a gaurii din perete. Si ma dureau umerii de la elice. Ne zvarcoleam in mrejele prostului gust.
T: Hai in sala!
N: ..in...sala?
T: In sala.
N: Au pus lacate...
T: Si ce daca?...
Da, singura noastra scapare era incuiata. Dar nu mai puteam rezista, trebuia sa intram, trebuia sa scapam de negru oamenilor dubiosi, care se agata cu cruzime de noi! Ajuns la paroxism, T a scos gaura din perete cu care a lovit puternic lacatul. Acesta din urma a cazut pe podea insotit de un puternic zgomot metalic. Noroc ca n-a auzit nimeni, din cauza elicei elicopterului care isi grohaia mai departe discursul. Si intraram in sala rapid, ca sa nu ne vada ochii aceia sagetatori (ai doamnei de la garderoba) care plesneau totul in jur. Noroc ca erau atenti la porcul cu microfonul in mana. Si care era urcat si pe podium. Si dupa ce ca era porc, mai era si elicopter! Dar asta este mai putin important, pentru ca noi patrusesesesem in sala, si-acolo nu mai erau nici tablouri, nici oameni dubiosi cu negru la ochi care umbla singur pe podeaua care suna metalic dupa ce cade pe ea lacatul pe care tu cu mana ta l-ai spart cu gaura din peretele deformat. In schimb ne lovise un intuneric dens, un frig de-ti inghetau articulatiile si-o liniste mai ceva ca la ora de chimie.
Zice: Hai pe scena!
Zic: E o gaura in scena aia!
Dar alta scapare nu aveam, pesemne ca elicopterele porcine erau deja pe urmele noastre. Trebuia sa ne avantam in mrejele obscure ale intunecimii salii friguroase, ale teatrului. Ala (la care eu nu prea ma prezint). De ce era frig? ---> Va asigur ca in gaurile imense din pereti erau dementori care sorbeau sufletul, aduceau frenezie si amnezie, si savarseau multe alte crime oribile (cum ar fi ca ii faceau pe oameni sa vada porci in loc de elicoptere).
Sa revin la noi, adica pe marginea prapastiei, mergand incet, atenti la fiecare pas, sa nu cumva sa cadem in groapa abisala, in bratele veninoase ale dementorilor, sfasiati de elicele elicopterelor, innnecandu-ne in noroiul porcilor...etc.
Apucasem cortina ca sa imi pastrez echilibrul, dar incepusem sa ma incurc printre lanturile groase cu care era legata, sa ma scufund in luciul metalic al sutelor de inele care ma incolaceau din ce in ce mai strans. Chiar cand simteam ca nu mai am nici o scapare, m-am aruncat in gol, si am cazut in decorul de la Traviata!
Ma ridic greoi, respir adanc, si inregistrez fiecare element sublim al acelui decor unic al acelei piese minunate, pe care n-am vazut-o niciodata dar impresia artistica si albastrul scarilor conteaza cu adevarat.
Zic: Sa tragem cortina, sa jucam in fata tuturor spectatorilor care au fost aici candva si din care nu a mai ramas decat spiritul. Piesa vietii noastre in intunericul primului decor pe care am pasit vreodata si era albastru!
Dar adevarul trist era ca nu aveam cui. Adica, da, recunosc, ne puteam multumit si cu dementorii care ocupau linistiti fiecare loc din sala, dar adevarata problema era cu cortina, stransa bine in lanturi de care am precizt si mai sus. Urc rapid scarile improvizate si iau o sabie. Face si T acelasi lucru cu scarile dar nu si cu sabia, el prinde doar un pahar. Pe care-l sparge! Trosc!
Altul- trosc pleosc! Inca unul- trosc pfpfvaxpleosc! Si inca..ok, gata.
Zic: Poate ne aude cineva!
Zice: Cine sa ne auda aici?
Rau era ca incepusem sa auzim noi diverse voci si chiar elicea elicopterului si obisnuita grohaiala groteasca. Sa fugim, zice!
Zice, da, zice....de fapt ma lasa pe mine sa fug prima, ies primejdios de dupa cortina, ma arunc ca in filme pe al paispelea rand!!! Aplauze!
Buna piesa, buna.
Am hotarat apoi sa ne intoarcem la elicoptere. Lasand in urma obsuritatea salii ne izbeste o lumina puternica imediat ce revenim la atmosfera incendiara a expozitiei operelor picturale. Elicea isi terminase de mult grohaiala, adica discursul. Dar venisera altii, un fel de calai, sa le zic porcii durerii, care adusesera si niste boiecte ciudate, instrumente de tortura, si le-au asezat pe toate intr-una din gaurile din perete. Unuia dintre ei i-au dat chiar si un microfon. Chiar cand nu te asteptai, cuprinsi de un sevraj puternic, au inceput sa loveasca acele obiecte cu ce apucau, bate, pene de chitara, si calaul-sef (adica elicopterul cu microfon) a inceput sa urle de ti se ridica parul de la degetele de la picioare si iti plesneau venele. Ma intrebam ce il doare pe bietul animal de urla in halul ala...
Culmea ca cei din jur pareau sa fie atrasi de teribilul zgomot, de infernul zgomot, de ingrozitorul zgomot, de....asa...si dansau frenetic si dadeau din cap cu o repeziciune uimitoare. Am primit un dred peste fata de am orbit si mi-a sunat apa in creier...
La un moment dat toata orchestra durerii din gaura din perete s-a transformat intr-un gigant animal care grohaia, se zvarcolea, si ma rog, facea doar ce face un elicopter in toata regula. Peretii au inceput sa se surpe sub greutatea tablourilor ca niste ghilotine, iar de sub daramaturi si-a luat zborul intregul elicopter (care cuprindea alaiul calailor durerii si toti dubiosii).
Am iesit cu greu de sub ruine, si dupa ce mi-am recapatat constiinta ne-am impleticit mersul prin strazile intunecate si pustii. Mergeam fara o tinta anume sperand sa nu mai auzim niciodata de porci sau elicoptere. Priveam, (scuzati cuvantul) regulat in spate ca nu cumva sa fim urmariti.
Am gasit intr-un final adapost intr-o librarie plina de carti. Si-aici apar cei 50 de ingeri. Sau erau 16....
Ba nu, erau 50 in total, din care 16 am furat noi. Daca intreaba cineva, nu am avut de ales, era unica noastra scapare. Fara ingeri eram definitiv pierduti. Daca natura acestor entitati vi se pare un mister, promit ca in cel mai scurt timp voi posta cateva imagini cu ingerii pe care i-am capturat. Va rog insa, liniste si completa confidentialitate, aminti-va ca in orice moment negrul ochilor va poate spiona. Trebuie doar sa stiti sa ii vedeti.
sâmbătă, 13 februarie 2010
Poem
Iata-ma...
Da, inca traiesc. Nu, n-am murit.
Pentru ce zic....acum exact...ceva timp, am avut o discutie cu un anume cunoscut, undeva de genul:
el: ....nymph?
eu: zi!
el: a nu..vroiam sa vad..
eu: ce?
el: pai..daca mai..
eu: daca mai ce?
el: daca mai traiesti!..
eu: :|
el: nu ca...nu ai mai postat...nu ai mai..nimic..
Ma-ntelegi. Nu stiu daca intr-adevar am ceva de zis...probabil una dintre acele postari "degeaba"...
Dar sa stiti ca problema in sine nu este chiar atat de usoara cum pare. Adica initial am zis si eu "ha. ha. ha!" Si nu-i asa. Intrebarea pusa de un oarecare subiect in totalitate neutru fata de esenta ratiunii, devine obsedanta atunci cand tu insuti ti-o adresezi fara incetare.
Si-acum. "Ba, mai traisesc?"
Mi s-a spus si ca imi bat joc de acidul sulfuric!
Jur, jur! N-am nimic cu acidul sulfuric, JUUR!!
In fine, pentru ca aceasta postare "degeaba" trebuie sa aiba (din principiu) mai multe cuvinte decat am scris eu aici, voi continua sa urmaresc subiectul intitial, adica acea nedumerire a acelui subiect total neutru, care punea o intrebare usor penibila si total nepotrivita, care probabil in alte circumstante m-ar fi calcat pe nervi, si acum ridica probleme forului meu interior. Am luat-o evident prin medota filozofului P. Rober de Anjou, adica am luat asadar posibilitatile pozitive, si pe cele negative.
Traiesc pentru ca: respir, ma misc, imi este foame, ma simt trista, ma cert, ma doare spatele si capul, ma duc 5 zile pe saptamana la scoala + olimpiada din weekend, ascult numai Peter Gabriel in ultimul timp...etc.
NU traiesc pentru ca: nu pot sa spun ce gandesc, nu pot sa-mi vars nervii pe cine vreau, nu pot sa scriu ce vreau cand vreau, sa citesc ce vreau cand vreau, sa ies in ploaie cand vreau, nu am mai simtit ca ma bucur de ce fac de foarte mult timp, sunt atipica, vanez inimi de copaci noaptea in somn, pun suflet la toate magariile, nu mai apreciez ce este bun, ma complac in amorteala, am amnezie....eetc.
Si concluzia nu mai vine. Oricum nu am avut cine stie ce de zis....adica doar asa..."degeaba".
Sa zic totusi de piesa....da, merge treaba. O sa fim la Iasi in vara, la festival. Lucram. Lucram. Facem progrese. Cica. Ne enervam si tot n-am gasit nume la trupa. Da' nu-i nimic! O sa pun si afisul, capodopera ilustrului nostru artist. Nu e o piesa despre oameni, si se joaca pe fondul unei oboseli continue a mintii si a forului creator. Pana pe 1 mai, o varianta baubila a piesei poate fi vazuta in premiera (din aia) laa Muzeul de stiinte cu care v-am si obisnuit de altfel. (Ba, is simpatici si au scena!) Sa nu credeti ca privesc rece problema. Nu, ma preocupa tot timpul.
Cinci personaje si o masina de scris, doua acte apartinand unui oarecare timp, si un act apartinand realului simultan. Detalii, cand va fi cazul.
Cred ca inchei aceasta postare "degeaba", si imi cer scuze ca a fost "degeaba" si promit ca o sa vin cu ceva important. De fapt totul a fost un pretext ca sa imi spal pacatele cu acidul sulfuric. (am cosmaruri!!!!!!!!)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)