Vama.

Am o scoica din care se aude Bolero de Ravel si ma imbata de rasarit. Nu-mi amintesc pe ce drum am apucat ca am nimerit in cortul omului marii, care tocmai iesea cu barca in larg. A acceptat sa-l urmez si-apoi m-am incalcit in plasele dese, in sarea marii... in valuri. M-am incalcit in valuri. Vama. Vama? Ce cuvant golit de sens..


Ce ciudat, ce or fi chestiile astea fosforescente care inoata cu noi? Poate au venit sa ne vesteasca de pescarii care nu vor mai pleca in larg la ora stabilita.
- Este cadoul marii pentru tine, de cand ti-a furat rochia!
- Hai sa le privim, nu te speria, trebuie sa fie ceva interesant!


Imi amintesc doar drumul spre stanci, din toate drumurile care m-ar putea duce la momentul de inefabil. Se rearanjeaza totul pentru noapte, forte invizibile rearanjeaza stelele si luna, ordoneaza valurile, se ocupa de muzica, de cafea si de alcool, nisipul, trezesc toti Vamistii si fac focul. Un foc ni l-au dat noua, hai sa il ducem mai departe, uite, se vad niste oameni in departare, sa il oferim lor, tine-l bine, e greu. E un foc greu, plin de apasarile celor care il privesc. Am descoperit ca marea si focul si tot ce exista acolo imi extrag toate apasarile si le dizolva. In Vama, ca niciunde, umbla niste maini nevazute. Care leaga iubiri vesnice si le dezleaga pe cele gresite.

Imi amintesc de Omul Marii, de Poseidon. Tocmai fusese sa inoate cu delfinii. Daca ati fost acolo si nu va amintiti de el inseamna ca nu l-ati vazut niciodata si imi pare rau pentru voi. Inseamna ca nu l-ati cautat. Ma intreb ce ati gasit in schimbul lui, ce oameni, ce povesti. Si daca nu ne-ati vazut pe plaja carand focul, inseamna ca nu ne-ati cautat cu privirea. Este uimitor cum lucrurile sunt atat de aproape, si trebuie doar sa privesti in jur putin mai atent. Ca si elfii din Irlanda. Ati auzit de elfii din Irlanda? Dar de Omul Marii? Am dansat in iubire, am dormit in iubire, am inotat in iubire, am ras in iubire, am cantat in iubire, am aplaudat in iubire...
Sau in numele ei. Erau la un moment dat niste oameni cu niste instrumente. Cu o chitara, o mandolina, un bas, un violoncel, o vioara, un saxofon.. si cantau!
Cantau.. Si mai erau niste oameni care dansau pe muzica lor.

M-am ratacit de mine pe undeva.

Au zis ca din larg Bolero se aude mai bine. In fiecare fotografie mai este un personaj invizibil pe care voi nu o sa-l observati, pentru ca nu l-ati cautat niciodata.






























Like always, I filled up on it...